Originile Evenimentului şi context pentru Liderii locali

LightHouse

  1. Originile Evenimentului

Evenimentul este o abordare modernă a Schimbării anticipată în textele antice ale tuturor religiilor şi culturilor. De mii de ani, profeţi şi înţelepţi s-au conectat la Conştiinţa Universală şi au aflat timpul cînd toată Humanitatea va trăi Conştiinţa cosmică. Acesta este momentul cînd energiile naturale ale planetei şi ale sistemului solar vor atinge un punct înalt şi toată viaţă va trăi conştiinţa înalta a conectiei şi relaţiei noastre cu Cîmpul Unificat al Conştiinţei.

Sistemul solar s-a deplasat deasupra planului galactic în 2012 şi în această regiune există o densitatate mai mare de spaţiu umplut cu particule foarte energetice şi centrul galactic trimite unde de energie către noi. Aceşti factori sunt bazele schimbării antice anticipate de toţi aceşti profesori înţelepţi spirituali.

Cu toate că aceste predicţii exită, Planetă noastră a fost ocupată de-a lungul mileniilor de forţele negative care doresc să păstreze controlul asupra noastră, care nu vor ca această să se întîmple şi s-au decis pentru a face tot posibilul pentru a stopa Umanitatea în a atinge culmile conştiinţei. Dacă Umanitatea devine conştientă,  în acest fel forţele negative îşi vor pierde puterea deodată, şi vor fi forţate să plece or să fie arestaţi şi să răspundă pentru crimele comise pentru că nu pot să-şi menţină hoţia şi felul de exploatare al vieţii în lumina adevărului.

Forţele care doresc să rămînă în control sunt anti-umane şi distrugătoare ale vieţii şi o parte a credinţei lor este că planetă noastră are prea mulţi oameni. Adevărul este că pentru ei este mult mai uşor să ţii sub control un număr mai mic de oameni. Ei îmbrăţişează reguli care promovează moartea şi distrug abilitatea oamenilor de a trăi şi prospera. Sănătate precara, otravă în apa de băut, otravă în aer şi autorităţi care aşteaptă să omoare oamenii fără nici o consecinţă, acestea sunt rezultatele. Ei sunt ajutaţi de abilitatea de a tipări bani din nimica aşa că nu considera că ei sunt în slujba oamenilor. Acest grup este o facţiune negativă.

Pentru că aceste fiinţe se opun evoluţiei spiritual naturale a Umanitarii, noi ne-am unit cu alţii din alte organizaţii, alianţe şi planete care să ajute la demontarea tehnologiei lor avansate şi schemele complexe (matricea) care ne ţin slavii lor.

Trăim într-un context mult mai complex decît am fost învăţaţi, unde  suprimarea realităţii şi istoriei în Cosmos ne-a fost impusă de-a lungul timpurilor.

 

2. Contextul

Există foarte mulţi oameni oneşti care sunt în serviciul forţelor negative şi care au început carierele avînd convingerea că erau într-un serviciu pentru Umanitate dar care mai târziu au realizat adevărul care este total diferit de acela care le-a fost spus şi care este reprezentat maselor de oameni. Începând cu anii ’70,  ofiţeri de informaţii au început să organizeze o mişcare de rezistenţă (Organizaţia) pentru a lupta contra forţelor negative. Mai târziu alţii de pe planetă s-au aliat cu Organizaţia împreună cu alţii de pe alte planete care i-au sprijinit (acum numită Mişcarea de Rezistenţă), împreună anulând avantajul forţele negative iar acum organizînd ultimul impuls care să termine dominaţia răului asupra planetei.

În anul 2012 ultimele Alianţe au fost completate şi Victoria Luminii a fost asigurată. În acelaşi an Mişcarea de Rezistenţă a recrutat o fiinţă cu conştiinţa înalta pentru a fi purtătorul lor de cuvînt pentru populaţia planetei, sfătuind acesta să adopte un nume anonim, să creeze un blog unde să poată comunica mesajele pentru proprii ofiţeri de informaţii dar şi pentru a ţine la curent cu utimele stagii şi progres spre liberarea planetei.

Folosing numele de cod Cobra (Compound of compression breakthrough), blogul a fost lansat în Aprilie 2012. Poţi vizita blogul şi citi articolele din arhivă pentru a deveni cu totul conştient cu toate activităţile de la lansare pînă acuma: 2012portal.blogspot.com

Un an şi ceva mai târziu (May 2013) Prepare for Change (www.prepareforchange.net) web site a fost creat să asiste populaţia să atingă un nivel înalt de conştiinţă a situaţiei reale planetare, cooperare înaltă şi organizare spre punctul din timp cînd Evenimentul va deveni realitate. Ar trebui să citeşti site-ul, studiază şi compară cu alte materiale de pe Internet.(Google) De exemplu dacă dai o căutare după “planetary liberation” vei primi cam 444.000 rezultate. Căutare pe Google după “Global Currency Reset” returnează cam  5.710.000 rezultate. Nu toate aceste rezultate sunt corecte ori aprobate de Prepare for Change ci există o mulţime de dezinformaţie ce circulă pe Internet şi asta vine de la forţele negative.

3. Există un război pentru minţile noastre

Întotdeauna va trebui să îţi foloseşti judecata proprie şi conecţia suflet pentru a găsi adevărul şi ca de obicei în timp de război este foarte greu să descrifrezi fumul de oglindă. Pentru a înţelege mai bine războiul de informaţie, întâi trebuie să realizăm că există doar un singur scop final în toate războaiele din istorie:  să cucerească mintea noastră, permisiunea noastră, exprimată or prin omisiune, energia noastră, transferul nostru de putere către o sursă exterioară şi angajamentul nostru absolut către un sistem de credinţă, religie, ideologie sau o afiliaţie specifică. Această manipulare subtilă permite unui relativ foarte mic număr de fiinţe cu agendă proprie să controleze povestea dominantă, linia de gîndire, tendinţe şi la sfârşit totul ce este “social acceptat”. Este o repetiţie constantă a unei idei or mesaj pînă la punctul de epuizare şi care sfârşeşte ca normal – acceptat de majoritate ca “realitate”. Şi această “realitate” fiind transmisă 24 de ore din 24 de o minoritate de individuali care au acces nelimitat la resursele financiar monetare care le permit să controleze TOATE canalele convenţionale care răspîndesc idei şi informaţie precum mass-media, sistemele de educaţie, legile de impunere şi militare, acordînd vizibilitate celor părtinitori care favorizează agenda lor. Acesta este modul prin care ei manifestă şi reprezintă “realitatea artificială” către noi. Frica este băţul care îl folosesc pentru a forţa conformarea cu normalul, lăcomia este morcovul pentru noi pentru a ceda puterea în mâinile lor. Fracturare socială, apatie şi căutare de salvatori externi acestea sunt cerinţele preliminare pentru ca acest sistem de sclavie să prevaleze.

O credinţă necontestată este cel mai probabil aceea care nu eşti dornic să o menţii.

Acum cînd procesul de liberare planetară ajunge la un punct culminant aceleaşi finte nu vor mai putea să controleze povestea dominantă şi povestea “oficială” aşa încît ei fac din ce în ce mai multe mutări disperate prin toate canalele care încă le mai controlează. Punctul care întotdeauna să ţii minte este că credinţele tale îţi formează viziunea şi percepţia. Nimeni nu vrea să îţi forţeze vreo credinţă. Dar dacă citeşti articolul acesta este pentru că ceva s-a agitat în această privinţă.

4. De ce sfatul nostru este relevant?

În momentul în care citeşti acesta scrisoare Mass Media e posibil sau nu să se fi aliniat cu forţele de Rezistenţă aşa cum planul principal prevedea ca ei să fie primii care să raporteze adevărul. În orice caz avem mai mult de 800 de articole pe site-ul nostru, scrise de oameni conştienţi din toate zonele lumii şi o reţea de suport mondială de mii de oameni care împart aceeaşi viziune în ciuda diferenţelor culturale, sociale, contextuale şi condiţie personală.

Din cauza eforturilor fiinţelor negative, Evenimentul are cîteva aspecte ce nu apar în viziunile şi profeţiile antice. Creşterea naturală a energiilor este rezultatul a ceea ce au semănat. Dar opoziţia unui grup negativ viclean cu resurse tehnologice exotice şi control de masă al minţilor nu a fost. Aceasta a creat cîteva etape pentru a curăţi planeta de forţele negative în aşa fel încît schimbarea să continue. Există 3 eforturi care au legătură între ele: 1) arestări în masă ale liderilor facţiunii negative; 2) resetarea financiară; 3) dezvăluirea tehnologiilor avansate şi informaţiilor suprimate

Primele două vor apare mai mult sau mai puţin simultan iar a treia va continua pentru cîteva luni. Schimbarea energetică va apare simultan pentru primele două. De fapt etapele 1 şi 2 nu se pot întîmplă decît după ce începe schimbarea energetică naturală.

Schimbarea naturală a început şi ar trebuie să aşteptăm etapele finale cu arestarea forţelor criminale. La momentul publicării textului suntem acum 3 ani în energiile înalte suficiente pentru o schimbare dar nu aşa de înalte pentru a contra o opoziţie din partea facţiunii negative. De aceea efortul de a elimina forţele negative şi aceasta va fi scopul Mişcării de Rezistenţă pînă ajungem la victorie.

Citiţi mai multe aici: www.prepareforchange.net şi 2012portal.blogspot.com pentru situaţia curentă

Scurt pentru Liderii Comunităţii a fost creat pentru a adresa nevoile managerilor de mijloc care sunt nepregătiţi  atunci cînd Evenimentul începe cu arestările în masă şi resetarea financiară. Ei vor avea nevoie de sfat.

Noi înţelegem că pentru tine această explicaţie va fi ca o surpriză ori ca un şoc dar te rog să studiezi singur. Oricine ar fi oamenii care îţi transmit acest document trebuie să ştii că ei au cele mai înalte intenţii şi doresc să te ajute pe tine şi comunitatea pentru a depăşi obstacole din faţă, menţinînd siguranţa.

Acesta este scopul mesajului. Nu îţi spunem ce să crezi dar îţi cerem să ai încredere în noi şi ia în vedere sfaturile noastre. Nu pretindem că ştim totul.

Avînd interes în aceste chestiuni şi acumulînd o mulţime de informaţii din diferite surse, suntem foarte încrezători că te putem ajuta ca să ghidezi pe cei sub ocrotirea ta spre o rută sigură în vremea de furtună ce va preceda drumul spre victorie.

Grupul de Conducere Planetară: www.prepareforchange.net

Originile Evenimentului şi context pentru Liderii locali (1 download )

Lasă un comentariu