Originile Evenimentului şi context pentru Liderii locali

Originile Evenimentului Evenimentul este o abordare modernă a Schimbării anticipată în textele antice ale tuturor religiilor şi culturilor. De mii de ani, profeţi şi înţelepţi s-au conectat la Conştiinţa Universală şi au aflat timpul cînd toată Humanitatea va trăi Conştiinţa cosmică. Acesta este momentul cînd energiile naturale ale planetei şi ale sistemului solar vor atinge … Ler mais

Plan pentru menţinerea siguranţei si confortul populaţiei pe timpul resetării financiare

worldinhandExistă un plan unic pe care mesagerul “Cobra” m-a rugat sa creez pentru www.prepareforchange.net.
Iniţial a fost destinat special pentru industria unde lucrez, dar i-am lărgit scopul pentru a generaliza; sper ca alţii vor fi înclinaţi să îl adapteze indiferent unde trăiesc şi condiţia personală.
Principalul scop al acestui document este de a încerca şi lucra cu structurile existente de putere a corporaţiei pentru a creea o metodă pentru a conecta rapid oraşe, state, regiuni şi chiar ţări în aşa fel încât să putem rezolva repede şi etic cele mai urgente probleme.
(Notă: la sfârşitul documentului voi merge într-o direcţie care ar putea fi surprinzătoare dar cu importanţă majoră) Avînd experienţă în ierarhia de corporaţie, pare aparent că înăuntrul fiecărei corporaţii de profit ori non-profit există oameni care au conecţii ori sunt membri cu diverse grupuri de afinitate, sindicate comerciale, organizaţii profesionale şi chiar implicaţi în politica locală ori în organizaţii comunitare precum Camerele de comerţ şi industrie. Aceste conecţii trebuie folosite imediat astfel încît de urgenţă cît mai mulţi oameni să fie adunaţi  împreună pentru a rezolva problemele imediate. Asta va fi necesar pentru că sistemul financiar/bancar va fi scos din funcţiune pentru o perioadă de timp. Pentru detalii suplimentare, vizitează Scurt pentru Liderii Comunităţii – SLC (http://communityleadersbrief.org ). Te rog să citeşti documentul SLC în totalitate înainte de a proceda ce îţi descrie succint cum trebuie Liderii Comunităţii să procedeze în timpul resetării financiar bancare. Precum îţi imaginezi după ce citeşti SLC, ceea ce vezi la ştiri (probabil pentru prima dată în viaţă) va avea ramificaţii permanente pentru societate de acum înainte. Este anticipat ca aceste schimbări vor rezulta în îmbunătăţiri majore ale standardului de viaţă la nivel global pentru toţi oamenii deoarece resursele vor fi alocate pentru creare de instituţii pentru menţinerea infrastructurii care în final vor elimina sărăcia, războaie şi distrugerea mediului. Şi mai uimitor, vor fi făcute publice un număr foarte mare de dezvăluri şi revelaţii care vor schimba pentru totdeauna felul în care vedem responsabiliatea guvernelor faţă de cetăţeni. Dar înainte de a paşi în “Pămîntul Făgăduinţei” din viitor va trebui să trecem prin prezent. Restul documentului se va axa pe instrumente de scurtă durată care vor fi folosite pentru a atenua orice durere şi suferinţă cauzate de resetarea masivă a guvernelor şi a instituţiilor financiare. Am inclus aici diagrama cu ierarhia de nevoi a lui Maslow:

Rog ca fiecare persoană să facă un inventar propriu în legătură cu ce va fi necesar pentru a supravieţui unei perioade cînd magazinele nu vor funcţiona. În timp ce toate zonele piramidei vor juca un rol la un moment dat, baza reprezintă acele lucruri care sunt cel mai importante pentru fiecare. În ciuda inconvenienţelor ce vor apare, va trebui să menţinem lucrurile în mişcare. Banii nu ţin societatea împreună – oamenii da. Atîta timp cît lucrăm împreună într-o manieră organizată, ingeniozitatea şi creativitatea înăscută a speciei umane ne va permite să găsim soluţiile. Nimic nu este nerezolvabil atîta timp cît există respect şi colaborare etică între oamenii cheie de decizie. Aici este tabelul cronologic cu ce aştept să se desfăşoare în primele zile după ce sistemul financiar este scos din funcţiune şi încep arestările în masă:

EVENIMENT (0-3 ORE);  Scenariul meu asumă ora de începere între 7 AM şi 9 AM Ora New York (EST) pentru că majoritatea arestărilor în US vor avea loc la New York şi Washington DC. Anticipez că şi alte metropole să fie incluse precum Londra, Roma, Paris, Bruxelles şi Zurich.

Oamenii vor vedea anunţat pe canalele de ştiri că ceva mare se întîmplă cu arestări în masă şi sistemul bancar complet închis – privind pe fereastră afară vor vedea confirmarea a ceea ce se anunţă la ştiri. În acest timp oricine care ştia despre EVENIMENT ar trebui să ia legătură imediat cu şefii de companii respectabili ori cu lideri ai comunităţii şi să le spună că au cunoştinţă temeinică a ceea ce se întîmplă.

Cere să te întîlneşti cu diverşi lideri de corporaţii ori lideri civici pentru a le explica situaţia cît se poate de limpede; utilizează tehnologia video ori conferinţe telefonice unde să explici ce se întîmplă şi ce paşi sunt necesari de făcut imediat. Pe cît posibil include copii fizice ori electronice  ale documentului Scurt pentru Liderii Comunităţii (SLC) împreună cu acest document. Din moment ce nu suntem siguri dacă web-siturile “Pregăteşte pentru Schimbare” vor funcţiona din cauza traficului masiv la început, recomandăm ca oamenii să facă salvarea documentelor (download) pe computerele personale ori telefon mobil şi apoi să distribuie aceste copii cît mai repede cu putinţă către alţii. NU TE ÎNGRIJORA de problemele legate de copyright; aceste documente sunt destinate pentru domeniul public şi toată lumea să le acceseze. Cu cît mai mulţi oameni sunt conştienţi de ceea ce se întîmplă şi ce este urgent necesar cu atît mai uşor va fi să creezi forţe de acţiune la nivel local pentru a rezolva cerinţe specifice pentru o varietate largă de zone geografice. Ca să va dau un exemplu cum am să procedez eu personal, am pregătit terenul printr-o serie de afirmaţii şi comunicări criptice care se întind pînă în anul 2012 vorbind cu prieteni, familie şi colegi de servici. În ciuda faptului că 99% din aceste întîlniri au rezultat prin întrebarea “dacă am înebunit cumva”, toate aceste au fost intenţionat create şi executate în aşa fel încât pot să spun repede şi uşor oamenilor atunci cînd lucrurile vor începe să se întîmple: “Hei, îţi aduci aminte cînd te întrebăm ce crezi că s-ar putea întîmplă în timpul unui ipotetic şi aşa mai departe? Ei bine, vezi acum la ştirile TV – nu mai e ficţiune. Aici am nişte documente pe care vreau ca tu să le trimiţi la toţi cunoscuţii tăi. Concentrează-te întâi pe poziţiile de liderii ori pe cei care “vorbesc mult”.  Dacă ştii vreun bârfitor acesta poate fi de mare folos pentru că acesta poate răspîndi mesajul foarte repede la o mulţime de oameni. Facebook, Twitter, site-uri de socializare, email sunt mediuri foarte bune pentru a răspîndi repede mesajul. Simplu doar văzînd ştirile nu va face oamenii să înţeleagă că acesta este real; primind documente care au fost create înainte de EVENIMENT de la prieteni, familie şi colegi de servici va convinge oamenii că ACESTA ESTE FOARTE ADEVĂRAT. Te rog ajută cît poţi de mult.” Odată ce am pus în mişcare prietenii şi familia să transmită mesajul la rîndul lor către toate cunoştinţele lor, mă voi concentra asupra angajatorului meu şi reţeaua largă de oameni din interiorul industriei: La început plănuiesc să am o conferinţă telefonică (20-30 minute) cu şefii/managerii locali. După ce le-am prezentat situaţia în sumar, am să îi rog la rîndul lor să vorbească cu directorii executivi (CEO/CFO/COO) şi subalternii lor – asta va fi făcut prin conferinţă telefonică. Eu sper că aceasta se va realiza fără rezistenţă; Sunt îngrijorat că poate aş avea nevoie de ajutorul forţelor militare pozitive (PĂLĂRIILE ALBE). Cu cât avansezi mai mult în ierarhia liderilor executivi cu atât mai mult e posibil ca aceşti lideri să îi cunoască pe cei care sunt arestaţi. Fii calm şi liniştit – dacă cineva e agitat ori e nervos fă apel la raţiunea şi etica lor. Chiar dacă cineva a comis crime economice, este o şansă de spălare completă a păcatelor pentru oricine care e dornic să colaboreze.

  1. Intenţionez să evidenţiez că în acest moment profiturile nu mai au prioritate. Angajatorul meu (precum majoritatea companiilor de asigurări) îi place să se afiseaze ca o forţă filantropică aşa că aş vrea să le aduc aminte că acum e momentul să dovedească asta prin fapte.
  2. Încurajează o scurtă şedinţă fulger (15-30 minute) cu următorii paşi. Recomandările mele:
    1. Lasă-mă să vorbesc cu toţii angajaţii organizaţiei.  Fii consecvent cu “Scurt pentru Liderii Comunităţii” (SLC) dar adaugă acţiuni specifice – contactează primăria, foloseşte conecţii prin Camera de Comerţ, foloseşte reţeaua de prieteni şi familie pentru a identifica o conecţie la poliţie, utilităţile publice.
    2. Pregăteşte afirmaţiile publice pentru Directorii Executivi şi Liderii comunităţii. Aceste afirmaţii trebuie să fie clare şi să explice că va fi o cooperare completă cu orice investigaţii de fraudă şi fapte penale iar de acum înainte aceste companii vor trebui să servească publicul – asta înseamnă că companiile nu vor mai concedia angajaţii din diverse departamente ci mai degrabă vor folosi aceşti oameni pentru muncă voluntară în sectoarele critice (exemple: voluntari pentru distribuţie mîncare/apă, organizare de sesiuni publice cu întrebări/răspunsuri unde forţele de ordine ori alţi experţi pot vorbi, organizare planuri necesare pentru continuitatea comerţului)
    3. Re-angajează oamenii care au fost concediaţi recent şi reintegrează-i în diferite proiecte umanitare (Notă – asta e valabil în special pentru foştii angajaţi din organizaţii non-profit, distribuţie de hrană/apă, garda naţională, armata, poliţie, cadre medicale ori din corpul păcii. Aceşti angajaţi vor fi cei mai valoroşi în cadrul companiei pentru că ei pot creea imediat conectii şi forţe de acţiune pentru a rezolva problemele comunităţii)
    4. Pentru industria de asigurări unde lucrez, voi încuraja compania şi alţii să dezvolte instrumente unice pentru asigurători care ar putea cumva să balanseze lipsa de bani gheaţă în perioada cînd băncile vor fi închise (vezi la sfârşitul documentului)
    5. Determină cea mai bună soluţie pentru a încuraja şi alte companii din industria de asigurări să adopteze măsuri similare. Sincer să fiu, asta se pote întîmpla pentru orice companie ori organizaţie.

După ce am luat legătura cu directorii executivi, sper să încep să vorbesc cu toţi angajaţii printr-o conferinţă video. Nu ştiu dacă toţi vor participa într-o singură conferinţă dar presupun că majoritatea pot fi contactaţi în 2 ore chiar dacă va trebui să organizăm 4 sesiuni separate. Aceasta poate fi organizat la orice altă corporaţie care are filiale majore în oraşe/judeţe/ţări. Aceasta este un mod ideal de a lua legătura cu liderii comunităţii din guvern, poliţie şi elemente de infrastructură precum menţinerea utilităţilor publice (apă potabilă, gaz, curent)

În timpul acestor întâlniri voi oferi detalii cu privire la ce anume ştiu – mai important şi CE NU ŞTIU – şi ce paşi colectivi pot face oamenii pentru a menţine starea de siguranţă şi comfort (exemplu: contactează alţi lideri – transmite documentul Scurt pentru Liderii comunităţii SLC via email-ul companiei).  Fă apel la aspiraţiile oamenilor – aceasta nu este sfârşitul lumii în nici un caz. Mai degrabă accentuează că aceştia sunt primii paşi spre o societate paşnică şi că noi ca o specie umană “creştem” şi devenim mai maturi. Asta implică că nimeni nu este mai presus de lege şi cei vinovaţi vor fi traşi la răspundere. NU LASĂ IMPRESIA CĂ EŞTI UN EXPERT ŞI CUNOŞTI TOTUL. Dacă nu ştii ceva concret mai bine recunoaşte că “înţelegi ceva” decît să pretinzi că este un expert acreditat. Nimeni nu ar trebui să pretindă ori să încerce să fie Mesia. Planurile se îndeplinesc mai bine cînd grupuri de oameni colaborează.

 EVENIMENT (3-24 ORE)

Petrece restul zilei de resetare financiară sunînd şi coordonând oamenii; stabileşte directive – la început cel mai bine de contactat vor fi familia/prietenii conectaţi direct cu mass-media, poliţie, utilităţi publice, primărie/judeţ/ţară guvern şi poţi repede să transmiţi informaţia la alţii. Vrem să raspindim informaţia cît se poate de repede – “nodurile” cheie pentru transmiterea informaţiei vor avea o importanţă maximă.

Idea este să acţionezi repede decît să stai la discuţii sterile. Mai degrabă, ar trebui să stabileşti:

1.Compania ta intenţionează să fie parte a soluţiei decît parte a problemei

2.Liderii din industria ta sunt destul de înţelepţi pentru a recunoaşte că siguranţa şi confortul oamenilor, pacea minţii,  asistenţă medicală, aprovizionare cu hrană, electricitate/gaz/apă, poliţie, pompieri sunt mai prioritare decît consideraţiile financiare ale companiei.

Deci orice industrie ar trebui mai întâi să facă tot posibilul pentru a “păstra lumina aprinsă” şi după ce pacea şi calmul au fost instaurate să se îngrijească de situaţia financiară. În timp ce sper ca compania mea să fie un exemplu de organizaţie pentru eforturi şi ajutor, ideea este că orice organizaţie de oameni poate ajuta.

Acest pas poate dura toată seară şi noaptea, deoarece pînă dimineaţă anunţurile publice în legătură cu sincronizarea anumitor eforturi umanitare vor trebuie făcute. Va fi critic să stabileşti ce sectoare vor rămîne în funcţiune – spitale şi clinici, energie, gaze, lumină, curent, apă, canalizare, salubritate, televiziune, internet, telefoane şi ia măsuri decisive prin comunicate împreună cu acţiuni visibile pentru a nu lăsa societatea să se ducă de râpă. A doua zi va fi cea mai critică, aşa că oricine poate ajuta în aceste eforturi va trebui să fie pregătit să lucreze de dimineaţă pînă seara târziu dacă se poate. Dacă reuşim să menţinem masele de populaţie calme dar totuşi angrenate fizic şi emoţional atunci ar trebui să trecem cu bine paşii ce au mai rămas de parcurs.

EVENIMENT (24 până la 72 ore)

Odată ce o comunitate, oraş, judeţ, stat, jurisdicţie a fost clar stabilită ce paşi trebuie luaţi pentru a menţine funcţionarea critică, timpul pentru coordonare şi acţiune va fi următorul. Aceste 2 zile necesită cea mai mare mobilizare de voluntari vreodată organizată la nivel mondial. Va fi nevoie mare de oameni pentru a ajuta vecinii, prietenii, familia, dar eforturi trebuie făcute pentru a ajunge în zonele cele mai sărace precum şi ajutarea bătrînilor şi oamenilor cu disabilităţi.

În acest pas putem spera să incepm “Planul Marshall Oraşul-Interior”. În loc să permitem întreruperi de aprovizionare ce pot degenera în puncte de foc precum Ferguson, Missouri, putem avea un efort coordonat pentru a distribui provizii (energie, hrană, apă) şi informaţii. Dacă aceasta este făcută imediat în majoritatea zonelor – cu un mare număr de voluntari bravi şi grupuri de armata/poliţie, oamenii vor vedea în mod direct că asta nu este “Întâlneşte noul şef, acelaşi vechi şef”. În plus la aceste eforturi, convorbiri trebuie începute în legătură cu proiectele de renaştere urbană:

  • Sunt necesare reparaţii la infrastructură?
  • Există o grămadă de drogaţi care au nevoie de sprijin?
  • Există probleme cu crime, violenţă şi ce resourse sunt necesare pentru a adesa aceastea permanent şi în mod pacifist?
  • Există o fabrică unde putem creea locuri de muncă pentru locali (exemplu: dispozitive de energie gratuită)

Sperăm că asta va sădi seminţele pentru o era nouă de cooperare. În ţară mea natală USA, am văzut deseori egoismul reambalat că “individualism aspru”. Această mentalitate nu va ajuta în viitor. În timp ce drepturile individuale vor fi reafirmate, singură modalitatea de a repara societăţile şi planeta este cooperare paşnică – cu ce ne confruntăm este prea mare pentru a fi abordat de grupuri mici. Idei mari care să ajute sute ori mii de oameni, de asta avem nevoie. Întotdeauna aderă la principiile: “Cine are nevoie de ajutor în mod urgent?” “Ce resurse avem şi ce probleme putem adresa?”

REZOLVAREA PROBLEMEI LA O SCARĂ NICIODATĂ ÎNCERCATĂ

Textul precedent este un rezumat la nivel înalt, dar implementarea cu succes va necesita atenţie deosebită la detalii. Deoarece acestea vor varia de la ţară la ţară, pasul iniţial cel mai importat este de a ajunge repede la directorii executivi şi la liderii civici din comunităţile de pe glob. Aceste întâlniri iniţiale vor trebuie să fie succinte şi la nivel înalt; le vom spune oamenilor că acesta este începutul a unei mult dorite restructurări a sistemelor bancar/financiare şi politic, dar avem nevoie de cît mai mulţi oameni posibili să coopereze pentru a miminiza impacte adverse. Fii pregătit să furnizezi Scurt pentru Liderii Comunităţii (SLC) împreună cu alte sugestii în legătură cu pe cine să contactezi şi ce paşi să urmezi. Pentru a maximiza eficacitatea, expune un mesaj simplu şi consistent. Concentrează-te întâi pe oamenii pe care ştii că sunt binevoitori în a asculta. Mai târziu va fi necesar să ajungi la alte organizaţii, dar acesta e motivul principal să te focalizezi pe cei aproape de tine – oricine cunoaşte pe cineva care trăieşte departe. Ideea este să ceri ajutor şi să îl obţii cînd e vorba de a răspândi cuvântul. Cu cât mai mulţi oameni răspândesc Scurt pentru Liderii Comunităţii (SLC), acest document, şi alte piese importante de informaţie cu atît mai rapid coaliţii se vor forma în diferite jurisdicţii pentru a rezolva probleme imediate.

Odată ce izbucnirea iniţială de a “răspândi cuvîntul” s-a petrecut în timpul Zilei 1, apoi creează grupuri de lucru organizate care vor continua să se coordoneze cu armata pentru a dezvolta planuri de acţiune. Odată ce acestea au fost stabilite, focalizarea poate trece la detalii şi eventual spre soluţii de scurtă şi lungă durată. Aici sunt câteva idei care pot fi repede stabilite în primele zile după EVENIMENT în aproape orice comunitate de oameni:

  • “Întâlneşte şi Salută” unde oamenii se adună iar armata, forţele de ordine/poliţia, reprezentanţii conducerii locale vin să vorbească şi să discute cele mai urgente nevoi şi totodată aduc hrană/apă pentru a împărţi cu masele. Un model care poate fi adoptat foarte uşor în toată ţară ar fi acela folosit de “Noaptea Naţională” (http://natw.org)  unde străzile sunt blocate (dacă vremea e prielnică) şi oamenii se pot aduna şi vorbi cu vecinii despre ce se întîmplă. De asemenea acestea pot servi ca sesiuni de atmosferă. Multe din revelaţii şi dezvăluri vor fi foarte oribile; Am auzit de evidenţe filmate (video format) care nu sunt recomandate minorilor şi care pot declanşa ameţeli şi vomă. Aceste evidenţe nu vor fi transmise publicităţii înainte de arestările în masă aşa că nu pot spune mai multe cum vor fi acestea. Dar am citit îndeajuns pentru a înţelege ce voi vedea atunci… va fi nevoie de multe îmbrăţişări şi consolări ale familiei/prietenilor. Va fi aşa de rău – vei fi şocat de cine sunt oamenii implicaţi.
  • Organizează mese comunitare – gândeşte-te la povestea “Supă de piatră”. Nici o persoană nu a reuşit să gătească o masă gustoasă pentru ei înşişi, dar cînd fiecare a adus cîte un ingredient, la urmă fiecare a avut parte de o masă delicioasă. Chiar dacă asta nu este posibil în fiecare zi, asta poate fi o modalitate pentru toţi de a avea parte de o masă gustoasă şi de a socializa şi conversa. Acestea pot funcţiona ca sesiuni “terapie de grup” unde fiecare poate discuta şi afla ce se întîmplă la nivel global.
  • Cât se poate posibil, fii creativ în felul în care păstrezi continuitatea afacerilor şi întreprinderilor pentru ca acestea să rămînă deschise şi la fel pentru producătorii/distribuitorii produselor de consum. Cu toate că tranzatiile bancare electronice nu vor funcţiona, există alte mecanisme care pot fi utilizate pentru a menţine comerţul:
    • Monitorizează şi previne ‘umflarea preţurilor’ artificial cît se poate posibil. De exemplu în timpul evenimentelor de la 9/11 preţul benzinei în comunitatea mea locală crescuse de la 1 dolar până la 6 dolari. A fost o panică mare ce a creat cozi enorme la staţiile de benzină. Acesta speculă trebuie raportată şi pedepsită ca nu cumva o reacţie în lanţ a profitorilor să creeze o distrugere completă a comerţului. În special asta e valabil pentru lucrurile de larg consum (hrană, apă, energie, bunuri de igienă, etc) , preţul acestora trebuie stabilizat cît se poate posibil.
    • Limitează acumularea de bunuri critice prin raţionalizare. Asta nu este o situaţie cînd aceste produse nu vor mai exista pe piaţă ci doar o criză de aprovizionare temporară care se va termina într-o lună de zile.
    • Acceptă cecuri, bani gheaţă, aur şi argint pentru a achiziţiona produse atunci cînd cărţile de credit şi debit nu vor funcţiona.
    • Orice cameră de comerţ şi industrie poate lucra cu liderii comuntăţii pentru a implementa temporar “Moneda Scrip” (http://en.wikipedia.org/wiki/Scrip) care poate fi folosită ca o sursă de credit în timpul cînd sistemul financiar bancar este închis. Atîta timp cît este acceptată de majoritatea afacerilor/întreprinderilor, există destulă marfă în stocuri, comerţul va fi menţinut. Aceasta poate fi extinsă în direcţia extinderii “Îţi Datorez Ţie” (IOU)  pentru afaceri aşa că marfa poate fi transportată şi distribuită cât the repede posibil.

După înţelegerea mea aceste fonduri există  pînă la 1000 dolari, credit ce poate fi extins pentru fiecare personă cu scopul de a obţine provizii (apă, hrană). Asta poate însemna că fiecare comunitate va primi fonduri în sumă de 1000 dolari pe cap de persoană care vor fi folosiţi pentru a asigura orice “Modeda Scrip” locală (Scrip). Asta poate să restaureze uşor încrederea la nivel local aşa încît afacerile/întreprinderile se vor simţi în siguranţă că vor primi compensaţie pentru orice bunuri sau servicii furnizate.

  • În cele din urmă orice afacere/întreprindere care rămîne deschisă ar trebui să păstreze chitanţele/facturile ori alte documente necesare pentru a recupera venitul pierdut.  Resetarea fiind necesară din cauza activităţilor criminale a unui număr restrâns de indivizi dar astronomic de bogaţi, există o posibilitate foarte mare ca venitul pierdut să fie recuperat folosind asigurările şi sistemul legal. Bogăţia acestor indivizi va fi confiscată şi folosită pentru a plăti daunele celor care au fost afectaţi. Totuşi, dată fiind scopul enorm al investigaţiilor şi auditarea diverselor trasee bancar/financiare, nu se poate întâmpla peste noapte. Fiecare afacere/întreprindere va putea să cântărească dacă e bine sau nu să “rămînă deschişi”. Dar dacă sunt dornici să rămînă deschişi ca un serviciu pentru comunitate, atunci asta va reprezenta cea mai bună reclamă pentru consumatori.
  • Dacă un număr critic de afaceri/întreprinderi nu pot fi menţinute în comerţ, aici sunt alte alternative pentru a asigura că proviziile ajung la cei care au cea mai mare nevoie:
    • “Târguri de schimb” pot fi create pentru a ajuta schimbul de produse şi servicii. Asta va fi necesar dată fiind întreruperea temporară a aprovizionării. Marea majoritate a oamenilor nu vor avea proviziile necesare pentru a supravieţui câteva săptămîni fără să cumpere hrană/apă, etc. De aceea, este probabil ca oamenii care au stocat provizii vor realiza că nu au toate produsele necesare. Aceste târguri de schimb pot fi folosite pentru a schimba produse şi chiar servicii; exemplu poate cineva are nevoie de ajutor pentru un proiect şi poate că alţi oameni pot oferi aceste servicii cum ar fi ajutor la munca din grădină, reparaţii la casă, etc în schimb pentru hrană, produse de igienă, apă.
    • Foloseşte reţelele “Bănci de alimente/hrană” ca centre primare de distribuţie a proviziilor. Nu este ştiut exact cîte provizii au fost stocate pentru aceste operaţii masive. După înţelegerea mea există o mulţime, dar va trebui să fie mutate repede şi eficient din magaziile secrete către diversele puncte de distribuţie din fiecare ţară. Din nou, aceasta e valabil pentru US, dar ar trebui să fie aplicabil pretutindeni.
    • Dacă eşti unul din aceia care se identifica a fi un “prepper” (pregătit cu provizii în caz de forţă majoră), probabil că ţi-ai pregătit provizii pentru câteva luni sau ani. Am veşti bune şi veşti rele pentru ţine. Veşti rele – zilele nu vor fi aşa de grele aşa cum anticipai tu. Veşti bune – poţi fi un erou în faţa comunităţii dacă eşti dispus să împarţi cu alţii din surplusul tău.

De asemenea asta e valabil dacă esti dornic în a învaţă oamenii abilităţi de supravieţuire precum incendii, identificarea şi colectarea de alimente neconvenţionale dar sănătoase, prepararea acestor alimente, şi de asemeea cum să organizăm “forţele de poliţie a cetăţenilor” pentru a asista forţele de ordine în menţinerea ordinei şi siguranţei.

  • În cele din urmă, dacă ai un produs care eşti sigur că nu îţi trebuie, fii dornic să îl oferi la o altă persoană care are nevoie cu adevărat. Asta poate include simplu petrecerea timpului cu oameni – poate un adult se va oferi să aibe grijă de copii pentru ca părinţii să fie liberi să lucreze la proiectele critice umanitare. Aproape orice obiect va fi eventual înlocuit, şi timp liber va exista cu adevărat cînd tehnologiile sunt folosite nu doar pentru a lărgi forţa de muncă dar pentru a restrânge numărul de ore de lucru. În fine, cele mai importante resurse ce le avem sunt oamenii. Trebuie să tratăm pe cei de lângă noi cu respect şi politeţe în timp ce învăţăm maniere noi penru a ne înţelege şi să avem o societate funcţională.

ÎN LUMINA DEZVĂLURILOR – UN APEL PENTRU POLITEŢE, RĂBDARE, ŞI ÎNŢELEGERE

Fiecare din voi care citeşte asta pentru prima dată în această zi particulară, probabil că ai senzaţia că ţi se învârte capul. Îndată ce îţi revii şi înţelegi ce se întîmplă – şi totul ce sa petrecut în secret – vei fi probabil copleşit de un sentiment de tristeţe. Simţul realităţii va imploda cînd totul ce credeai că este adevărat va fi dărâmat pentru totdeauna. Ştiu asta pentru că mi sa întâmplat în multele etape ale procesului meu de învăţare. Asta e adevărat pentru toţi care i-am cunoscut – toţi acei colegi pe care nu i-am văzut în persoană niciodată dar care mi-au profilat pentru totdeauna cum simt şi cum gândesc despre planeta care trăiesc acuma.

Cînd totul se “declanşează”, va fi un moment cînd vei simţi o emoţie mai intensă că niciodată: FURIE. Cînd te atinge – şi te va atinge – opreşte-te şi respiră adânc. Acesta este momentul cînd fiecare persoană alege cum să canalizeze şi focalizeze această energie. Eşti violent în temperament că un copil furios? Te dărâmi la pămînt scăldat în propriile lacrimi? Sau tu stai acolo – fără replică şi nemişcat?

Recomandare mea este ca prima dată să laşi valul de emoţii să te copleşească, dar nu fă nimic pînă când dispare. Nu ţipa, nu urla, nu spune nimic. Doar simte şi lasă emoţia să curgă. Cînd ai o şansă să te calmezi, atunci este momentul cînd munca reală începe.

Asta poate nu se întâmplă astăzi, eu cred că asta va atinge pe fiecare în mod diferit în următoarele săptămâni.  Dar cînd valul de emoţie te atinge din nou, de asta dată lasă emoţiile să curgă liber. Dacă trebuie să priveşti pierdut în spaţiu, dacă trebuie să fii singur, dacă trebuie să plângi, fii liber să o faci. Dacă îţi trebuie o îmbrăţişare, cere o îmbrăţişare – chiar dacă singura persoană din jur e un străin complet. Toţi suntem fraţi şi surori în această realitate încurcată, şi trebuie să ne adunăm împreună ca o familie pentru a ne vindeca.

Parte a procesului de vindecare vor fi nenumărate audieri de reconciliere şi adevăr public televizate. Nu există altă cale, pentru că toate detaiile mârşave nu mai pot fi ascunse. Mass-media a fost sub control atât de mult timp aşa că va fi dificil să crezi adevărul când îl vezi, dar în loc să vezi mass-media că un inamic colectiv, mai bine vezi asta că un instrument care în sfârşit poate permite adevărul să iasă la lumina. Aceasta este terapia noastră de grup ca o planetă – aşa ne vom vindeca.

Vor există cereri de execuţii publice pentru cei mai răi criminali. Speranţa mea sinceră este ca populaţia colectivă să arate prudenţă şi să procedeze încet cu aceste subiecte. Pentru începători, cred că un moratoriu global ar trebui promulgat în toate ţările unde sunt programate execuţii. Chiar nu putem să stopăm moartea violentă pe această planetă măcar pentru câteva zile sau săptămîni?

Hai să ne oprim pentru un timp. Eu sincer cred că anumiţi oameni care sunt consideraţi “vinovaţi” şi care sunt văzuţi să merite pedeapsa capitală pot deveni martori cheie pentru câteva din crimele împotriva umanităţii. Poate fi chiar probat că câţiva sunt de fapt nevinovaţi, or cel puţin nu au avut controlul minţilor lor la vremea crimelor comise. Butonul care porneşte scaunul electric poate fi apăsat oricând – dar cu nivelul tehnologiei de astăzi nu putem să anulăm o execuţie a unei persoane acuzată pe nedrept.

Trebuie să arătăm răbdare şi să nu ne grăbim să judecăm. Îmi aduc aminte clar petiţiile pasionate cerînd răzbunarea tuturor celor morţi după 9/11. Oamenii erau aşa de furioşi încât erau în stare să bombardeze pe – ORICINE – în acea zi! Acum priveşte la toată durerea şi suferinţa forjată pretutindeni în lume – a meritat ori a fost necesară? Suntem fericiţi cu adevărat şi o ducem mai bine cu aceste rezultate? Milioane de morţi, ţări întregi distruse. Sute de miii de veterani invalizi şi mii de sinucideri din cauza urei de sine. Trilioane de dolari cheltuiţi, irosiţi, furaţi – cum vrei să numeşti. Toate astea au fost făcute pe baza unor minciuni, minciuni şi iar minciuni.

Toate aceste nu s-ar fi întâmplat dacă am fi avut o “respiraţie adâncă” colectivă şi o determinare aspră pentru a privi la dovezi şi să înţelegem ce sa întîmplat cu adevărat şi să aflăm motivele care au declanşat această operaţie. Am fost naivi atunci, şi era aproape să provocăm al treilea război mondial. Haide-ţi să nu mai facem aceleaşi greşeli din nou. Hai să dăm o şansă tuturor martorilor şi denunţărilor să depună mărturie şi să împărtăşească cum au văzut ei faptele. Aşa oamenii vor prinde curaj şi în sfârşit vor depune mărturie şi nu vor mai fi temători că vor fi ucişi pentru ceea ce ştiu.

Aceste voci vor trebui să fie ascultate înainte de a simţi că înţelegem ce să întîmplă şi cine este răspunzător. Chiar şi acei investigatori cu zeci de ani de experienţă vor fi surprinşi în diferite ocazii – este inevitabil ca parte a procesului de descoperire a adevărului. Nu vrem să copiem isteria publică de la Revoluţia franceză unde orice bărbat sau femeie nobil a fost considerat vinovat doar pentru poziţia din societate. Haideţi să descifrăm dacă câţiva din băieţii buni (şi femei) de fapt lucrau în secret cu băieţii răi. Pentru cei ce au avut de-a face cu lumea din urmbră a “Operaţii negre”, este greu să renunţi complet curat, şi poate va resulta că câţiva din cei consideraţi “vinovaţi” la început se va constata la sfârşit că de fapt ei au fost eroi prin faptul că au prevenit un război nuclear.

Pe acelaşi filon, rog pe toată lumea să arate răbdare, înţelegere şi iertare către familie, prieteni, colegi de servici, foşti iubiţi, rivali politici şi chiar la oameni complet străini. Fiecare om de pe planetă a fost subiect al unor presiuni şi influenţe care a cauzat să rănim la rândul nostru pe alţii – câteodată asta a fost făcută conştient, dar de multe ori asta a fost “programată” în noi. Trebuie să privim la fiecare dintre noi într-un mod diferit – nu ca specii separate or sexe, dar ca fiinţe umane egale. Toţi ne reflectăm de la unul la altul. Dacă cineva ne răneşte, întreabă-i de ce au ales să spună acele cuvinte jignitoare ori de ce au făcut acea faptă oribilă.

Nu vorbesc despre lucruri stridente aici precum atac violent or crimă cu sânge rece, cu toate că aceste lucruri vor deveni mult mai nuanţate în anii ce vin. Dar acum, mă refer mai mult la exemple precum părinţi stresaţi care izbucnesc în furie pentru că copii au primit o amendă de viteză ori la şeful care se teme că îşi va pierde serviciul şi atunci inventează ceva şi dă vină pe subordonat iar acesta din urmă este concediat. Majoritatea dintre noi nu suntem “îngeri” şi mulţi dintre noi am făcut lucruri cumplite la alţii pur şi simplu doar pentru a ne menţine stilul de viaţă ridicat. Frica că vom pierde ce avem poate conduce orice personă să facă lucruri mizerabile, şi este rar cînd o asemenea persoană poate să se uite în oglindă şi să admită că făcut aceste lucruri oribile. În cele din urmă, trebuie să ne dăm cu un pas înapoi şi să încercăm să ne înţelegem unul cu altul indiferent de aceste acţiuni egoiste;  poate vei afla că suntem capabili să iertăm mai mult decît îţi imaginezi.

Ca un exemplu puternic, chiar şi asasinii din mafia ce câteodată au comis crime oribile doar pentru simplul motiv de a proteja pe cei dragi. Au ales această “muncă” pentru că au văzut o cale de a întreţine familia şi şi-au pierdut umanitatea în acest proces. Câteodată o mixtură de dragoste şi frică poate cauza lucruri oribile pentru alţii. Oricum, de azi înainte nu mai trebuie să fim fricoşi. Putem fi furioşi, dar nu mai avem teamă. Putem iubi pe alţii şi să fim iubiţi la rândul nostru. Pe acestă notă, oameni,  e timpul să trecem la treabă şi să reparăm planeta noastră! Hai să facem asta!

Articolul original: http://eventreference.org/the-event-plan-to-maintain-the-safety-and-well-being-of-the-populace-during-the-financial-reset/